TAINA NUNTII (CUNUNIA)

TAINA NUNTII - CUNUNIA

Unde se cuvine sa se faca slujba Cununiei?
Slujba Cununiei se cuvine sa se faca in biserica, deoarece Cununia este una din cele sapte Taine si aici e locasul sfant in care se savarsesc si celelalte Sfinte Taine si pentru ca aici se aduna si Biserica in intelesul ei de comunitate, adica obstea credinciosilor din care face parte si care, in felul acesta, se bucura si ia parte impreuna cu noi la unul din cele mai de seama prilejuri de bucurie din viata noastra, dupa cum ia parte si la necazurile si durerile noastre. De aceea, savarsirea cununiei in casa este ingaduita numai rareori si numai din motive bine intemeiate, cu dezlegarea arhiereului, care hotaraste de la caz la caz.

Cand se savarseste Cununia?
Fiind prilej de bucurie si de veselie, Cununia se savarseste in zilele de sarbatoare, indata dupa liturghie, cand toti credinciosii se afla in biserica.

Ce e logodna si care e randuiala ei?
Logodna (cuvant slav, care inseamna a face fagaduinta de casatorie) e randuita tocmirii sau asezarii nuntii a doi tineri care s-au fagaduit unul altuia. Biserica binecuvanteaza aceasta veche datina printr-o slujba scurta, premergatoare nuntii sau cununiei; slujba logodnei de cele mai multe ori se face impreuna cu slujba cununiei, savarsindu-se imediat inaintea acesteia (dar se poate face si aparte, cu mult mai inainte).
Logodna binecuvantata de Biserica are o deosebita valoare prin legatura ei cu casatoria, cu Sfanta Taina a Nuntii, de aceea ea nu se poate strica sau desface ca orice invoiala omeneasca.
Partea cea mai de seama a slujbei logodnei e punerea inelelor in degetele logodnicilor de catre preot si apoi schimbarea acestor inele de catre nasi.

Ce rost au inelele de la logodna?
Ele sunt semnul iubirii, al credinciosiei si al legaturii trainice pe care o faureste Taina Casatoriei intre viitorii soti.
Slujba logodnei si a cununiei se face in naos, adica in sanul Bisericii, inaintea unei mese pe care se aseaza Sfanta Evanghelie, cununiile, Sf. Cruce, sfesnice cu lumanari si inelele de logodna. Mirele sta in dreapta ca unul care este mai mare si cap femeii, iar mireasa, la stanga lui, langa inima lui si ca una care este mai mica decat barbatul, fiind facuta din coasta lui si datorandu-i supunere si ascultare.
Atat la logodna cat si la Cununie, mirii sunt insotiti de nasi (nuni).

Care este rostul nasilor la cununie?
Rostul si datoria nasilor la cununie sunt aceleasi ca ale nasilor de la botez. Ei sunt martori si chezasi ai temeiniciei fagaduintelor facute de viitorii soti unul fata de altul si ai trainiciei legaturii pentru tot restul vietii.
De aceea pun mana pe cununii, atat atunci cand sunt puse pe capul mirilor, cat si atunci cand sunt luate. De regula ei sunt aceiasi de la botez, sau urmasii lor si trebuie sa fie ortodocsi si cu buna vietuire crestineasca, purtandu-se fata de miri ca niste parinti si invatatori ai acestora. In timpul slujbei, nasii tin in mana faclii aprinse, simbol al curatiei mirilor, al luminii darului de sus si al bucuriei nuntasilor.

Care e partea cea mai de seama din randuiala Cununiei?
Este punerea cununiilor: preotul face de trei ori semnul crucii cu cununiile peste fetele mirilor, rostind la fiecare, de cate trei ori, cuvintele: „Cununa-se robul (roaba) lui Dumnezeu (numele) cu roaba (robul) lui Dumnezeu (numele), in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh”, apoi le pune pe capul lor, intai al mirelui si apoi al miresei.

Ce inchipuie „cununiile” care se pun pe capul mirilor?
Acestea sunt facute in chipul coroanelor cu care se incununau odinioara regii si imparatii. Ele inchipuie podoaba, cinstea si rasplata care se aduc curatiei si fecioriei mirilor pentru care acestia sunt incununati ca niste imparati, inzestrati cu puterea de a da viata, a naste copii. De aceea se si canta pentru dansii: «Doamne, Dumnezeul nostru, cu marire si cu cinste incununeaza-i pe dansii!»
Dupa punerea cununiilor, urmeaza Apostolul (de la Efes. cap. 5, vers 20-33), in care Sfantul Apostol Pavel aseamana nunta cu legatura sfanta dintre Hristos si Biserica, indemnand pe miri sa se iubeasca unul pe altul. Se citeste apoi Evanghelia in care se istoriseste minunea infaptuita de Mantuitorul la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 1-11).
Urmeaza o ectenie, dupa care preotul binecuvanteaza paharul de obste (comun), adica un pahar cu vin din care da mirilor sa guste pe rand, in timp ce se canta: „Paharul mantuirii voi lua si numele Domnului voi chema” (Ps. 115, 4).
Dupa aceasta se face inconjurarea de trei ori a mesei de catre alaiul de nunta, format din slujitori, miri si nasi.
Sa nu uite mirii ca legatura cu care Taina nuntii uneste pe barbat si femeie este sfanta si vesnica, pentru ca este binecuvantata si consfintita de Biserica, adica intarita de Dumnezeu insusi. Precum auzim in Apostolul ce se citeste la cununie, aceasta legatura e asemanata de Sf. Apostol Pavel cu legatura sfanta si tainica dintre Hristos si Biserica (Efes. 5, 23 s.u.). Ea trebuie sa ramana deci trainica si statornica si nu poate fi desfacuta pentru orice nepotrivire trecatoare, sau pentru alte pricini marunte care tulbura din cand in cand pacea si linistea caminului. Supararile si necazurile, mici sau mari, de care nimeni nu este scutit in viata, pot umbri uneori intelegerea si armonia ce trebuie sa dainuiasca intre soti; dar ele nu sunt temeiuri pentru divort, adica pentru desfacerea casniciilor. „Si vor fi cei doi un trup...” zice Sfantul Apostol Pavel despre cei ce se insotesc prin Taina nuntii (Efes. 5, 31). «Si pe care i-a unit Dumnezeu, omul sa nu-i desparta...», adauga Biserica, citand pe Mantuitorul. Numai pacatul adulterului de care s-ar face vinovat unul din soti da celuilalt dreptul de a rupe legatura casatoriei, pangarita prin pacat. Si numai moartea desparte vremelnic pe sotii care s-au iubit in aceasta viata, pentru ca sa-i uneasca din nou, pentru vesnicie, in cealalta viata.