Rugaciunea domneasca (II)

48. Care este a doua cerere din Rugaciunea Domneasca si cum se talcuieste?
A doua cerere din Rugaciunea Domneasca este „Vie imparatia Ta”. Aceasta cerere se talcuieste in trei chipuri: Dumnezeu sa imparateasca peste noi; imparatia Lui sa fie printre noi si imparatia Lui sa fie in noi.
1. Cand rostim cererea „vie imparatia Ta”, ne rugam sa ni se arate imparatia lui Dumnezeu384 (Sf. Ciprian, op. cit., p. 78-79), - acea imparatie la care suntem chemati de Mantuitorul, cand zice: „Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu, mosteniti imparatia care este gatita voua” (Matei 25, 34). Deci, cerem sa ne faca mostenitori ai cerestii Sale imparatii, adica ai fericirii vesnice. Venirea imparatiei lui Dumnezeu, care va fi mangaierea crestinilor, bucuria ingerilor si rusinarea pacatosilor, este acea imparatie care se va instapani la sfarsitul veacurilor. Cuvintele „vie imparatia Ta” sa fie strigatul de nerabdare al sufletului nostru nazuind spre cer, spre „dreptate si pace, si bucurie intru Duhul Sfant” (Rom. 14, 17).
2. Venirea imparatiei lui Dumnezeu atarna, fireste, de Tatal ceresc, insa, cerand sa vie imparatia Sa, ne rugam de asemenea cu scopul ca aceasta imparatie sa se vadeasca, sa rodeasca si sa se desavarseasca si in noi. In aceasta imparatie, adica in toti cei ce tin pe Dumnezeu drept imparatul lor si se supun legilor Lui, Dumnezeu salasluieste ca intr-o cetate bine ocarmuita. Aici Tatal e de fata si Hristos imparateste cu Tatal, precum insusi graieste: „La El vom veni si locas la El vom face” (Ioan 14, 23). Prin cererea „vie imparatia Ta”, ne rugam lui Dumnezeu, „ca El, cu harul si cu dreptatea Sa si cu indurarea Sa sa imparateasca in noi toti, mai ales in inima noastra, iar nu pacatul”385 (Marturisirea ortodoxa, 11, 15). „Vie imparatia Ta” ne mai povatuieste «sa nazuim la bunurile viitoare si sa cautam imparatia ceru-lui si vesnicia»386 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia Poarta stramta, 4, op. cit., vol. IV, p. 32). «Cine a auzit pe Pavel spunand: Sa nu imparateasca pacatul in trupul nostru cel muritor, acela, curatindu-se pe sine in fapta si in gand si in cuvant, va spune lui Dumnezeu: „Vie imparatia Ta”»387 (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza V Mistagogica, 13, op. cit., p. 572).,
3. La Cina cea de Taina, Hristos spune Ucenicilor Sai: „Voi prietenii Mei sunteti daca veti face cate Eu poruncesc voua” (Ioan 15, 14); iar in cea din urma porunca le zice: „Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura” (Marcu 16, 15). Oare, poate fi alta datorie mai mare, pentru o inima curata, decat a cauta sa lateasca cinstea si stralucirea unui fara de pereche invatator si Prieten? „Vie imparatia Ta” e rugaciunea care a insufletit si s-a inaltat din inimile tuturor Sfintilor; a impins pe Sfintii Apostoli la cucerirea lumii si la biruinta credintei in Hristos; pentru ea si-au varsat sangele mii si mii de Mucenici, ori si-au inmormantat tineretea si si-au rastignit viata in smerenie, ascultare si in tacerea manastirilor nesfarsita ceata a sihastrilor si a calugarilor. Deci, dorinta de a face sa prisoseasca atat in noi, cat si in afara de noi imparatia lui Dumnezeu trebuie sa fie nazuinta oricarui crestin. Orice crestin este dator sa lateasca imparatia lui Dumnezeu in jurul sau printre noi. Dar aceasta imparatie exista chiar in lume (Matei 12, 28); ea este lucrarea lui Iisus Hristos, a Carui Evanghelie este numita: „Evanghelia imparatiei” (Matei 9, 35; 1 Cor. 15, 24-28) si daca totusi ne rugam „sa vie” este din pricina faptului ca ea inca nu a ajuns la cresterea deplina. Drept aceea datori suntem sa ajutam ca aceasta imparatie, asezata in lume, adica Biserica lui Hristos, sa se intinda peste tot pamantul si sa cuprinda in sanul ei pe toti oamenii, ca toti sa ajunga la cunostinta adevarului si sa se mantuiasca (I Tim. 2, 4). Aceasta datorie o implinim cu rugaciunea si cu fapta.

49. Care este a treia cerere din Rugaciunea Domneasca si ce cuprinde ea?
A treia cerere din Rugaciunea Domneasca este: „Faca-se voia Ta, precum in cer si pe pamant”. Adica, invredniceste-ne sa implinim voia Ta pe pamant, asa precum ingerii o implinesc in cer388 (Ibidem).
Sfantul Simion al Tesalonicului, luand temei de la Sfantul Grigorie al Nissei si de la Sfantul Maxim Marturisitorul, da acestei cereri urmatoarea talcuire: «Fa-ne pe noi ca pe ingeri: adica fie si faca-se voia Ta in noi, precum in dansii; fie (in noi) voia Ta cea sfanta si fara prihana, ci nu voia noastra omeneasca, cea cu prihana»389 (Sf. Simion al Tesalonicului, op. cit., cap. 320, p. 316). Ingerii in cer asculta pe Dumnezeu de bunavoie si pururea si cu aceeasi ravna; se supun neincetat si sunt neclintiti in ascultarea si implinirea poruncilor lui Dumnezeu (Ps. 102, 21). Astfel, prin cererea „fie voia Ta, precum in cer si pe pamant” noi ne rugam Tatalui ceresc sa ne harazeasca darul de a trai pe pamant cu Puterile ceresti390 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia XIX la Matei 5, vol. VII, p. 163); «Si dupa cum ingerii in ceruri se supun in toate, fara sa carteasca, vointei lui Dumnezeu, tot astfel si oamenii, toti, sa se supuna lui Dumnezeu pe pamant, fara mahnire si cu toata recunostinta»391 (Marturisirea ortodoxa, II, 17). Voia lui Dumnezeu este insa aceea pe care a aratat-o Iisus Hristos si pe care El a implinit-o; si dorim implinirea vointei lui Dumnezeu in cer si pe pamant, fiindca una si alta ajuta la mantuirea noastra392 (Sf. Ciprian, op. cit.. II, p. 50-51) si a tuturor oamenilor (I Tim. 2, 4). Deci, in primul rand, aceasta cerere nu este doar o datorie, ci „o stare de desavarsire”393 (Fer. Augustin, op. cit., 8, vol. 11, p. 241), este strigatul aprins de dragoste pentru imparatia lui Dumnezeu si un cantec de biruinta intru cinstirea nemarginitei Sale puteri. Si in al doilea rand este un fapt de supunere al voii noastre la voia lui Dumnezeu, dupa insasi pilda Mantuitorului: „M-am pogorat din cer, nu ca sa fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 6, 38); este un semn de respect din partea supuseniei noastre sau, ca sa zicem asa, un suspin de increzatoare lasare in nadejdea lui Dumnezeu, atunci cand voia Lui trebuie implinita cu suferinta: „Parinte, de voiesti, treaca paharul acesta de la Mine; insa nu voia Mea, ci voia Ta sa se faca” (Luca 22, 42).

50. Care este a patra cerere din Rugaciunea Domneasca si ce cerem prin ea?
A patra cerere din Rugaciunea Domneasca este: „Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua, astazi”. Adica, da-ne tot ce ne trebuie pentru intretinerea vietii trupesti si sufletesti.
Cererea a patra este zaua ce leaga cele trei cereri de mai inainte, privitoare la marirea, imparatia si voia Tatalui ceresc, de celelalte patru, care urmeaza si care au in vedere trebuintele, necazurile si nadejdea mantuirii noastre. «Incepand cu aceasta cerere si pana la sfarsitul Rugaciunii Domnesti este limpede ca ne rugam lui Dumnezeu pentru noi»394 (Fer. Augustin, op. cit., vol. II, p. 342). Ca atare, cererea a patra s-ar putea prinde de a treia in acest chip: ca sa putem face voia Ta si sa dobandim fericirea vesnica, avem nevoie si de cele ce trebuie pentru intretinerea acestei vieti. Deci «ca oameni ce san-tem cerem si painea cea spre intarirea fiintei noastre, stiind ca si aceasta este (tot) de la Tine»395 (Sf. Simion al Tesalonicului, op. cit., cap. 320, p. 317) si ca «noi nu putem trai fara paine»396 (Fer. Augustin, op. cit., 10, vol. 11, p. 242).
1. Cineva s-ar putea mira ca ne rugam numai pentru „paine”. Painea este insa hrana cea mai trebuincioasa; iar «in cuvantul paine se cuprind toate cele trebuitoare ca sa ne pastram viata noastra in lumea aceasta; atat in ce priveste hrana, cat si alte lucruri de care avem nevoie ca sa traim»397 (Marturisirea ortodoxa, II, 19). Drept aceea, Mantuitorul ne-a invatat sa cerem paine, painea cea spre fiinta; adica sa ne multumim cu „cele ce ajung spre pastrarea fiintei trupesti;... si nimic altceva din acelea prin care e departat sufletul de la grija dumnezeiasca si cea mai de folos”398 (Sf. Grigorie al Nissei, op. cit., c. IV, p. 437). „... avand hrana si imbracaminte” - zice Sf. Apostol Pavel - „cu acestea vom fi indestulati” (I Tim. 6, 8 ). Rostirea cuvintelor „painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi” indatoreaza pe cel ce se roaga sa se gandeasca sa ceara paine si pentru aproapele si sa ajute pe cei lipsiti. Pe de alta parte, cuvantul noua nu este aci fara rost; el ne da sa intelegem ca trebuie sa cerem paine castigata cinstit si cu munca noastra. Ca zice Sf. Grigorie al Nissei: „Daca painea cu care ne hranim nu este rapita de la altul, daca nimeni n-a flamanzit ca sa ne saturam noi si nimeni n-a suspinat ca sa ne umplem noi pantecele, ci este agonisita cinstit si deci, din al sau, si este rod al dreptatii si spic neprihanit si neamestecat al pacii, painea lui Dumnezeu este una ca aceasta”399 (Ibidem, c. IV, p. 439).
2. Hrana trupeasca singura nu poate indestula pe om, pentru ca el are si un suflet in care este intiparit chipul lui Dumnezeu. Sfintii Parinti ne invata ca „painea” pe care o cerem in Rugaciunea Domneasca e nu numai painea cea trupeasca, ci si cea sufleteasca. Adica painea sufletului; o paine «care hraneste pe omul adevarat, cel zidit dupa chipul lui Dumnezeu, crescandu-1 si facandu-1 asemenea cu Creatorul»400 (Origen, Despre Rugaciune, c. XXVII, 2, trad. cit., p. 258). Ca atare, „painea lui Dumnezeu este aceea ce se pogoara din cer si da viata lumii” (Ioan 6, 33). Painea sufletului este: cuvantul lui Dumnezeu, adica cunoasterea si intelegerea Evangheliei, si Sfanta Cuminecatura, adica impartasirea cu Sfantul Trup si Sange al Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
a) Hrana cea mai presus de fire a sufletului nostru este cuvantul lui Dumnezeu, despre care zice Scriptura: „nu numai cu paine va trai omul, ci (si) cu tot cuvantul ce iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4). Fara de aceasta paine „omul cel dinlauntru” (Rom. 7, 32; II Cor. 4,16) moare, ca si cum ar fi sfarsit de foame si de flamanzire. Iar «moartea sufletului se abate mai ales asupra celor ce nu vor sa asculte de cuvantul Domnului si de invataturile Lui»401 (Marturisirea ortodoxa, II, 19) si sa le inteleaga. Aceasta paine este de mare folos sufletului. Fara ea nu putem trai. Hrana noastra cea spre fiinta si din care traiesc sufletele pe pamant este cuvantul lui Dumnezeu, ce se imparte necontenit in biserici. Viata vesnica va fi rasplata celor ce-1 asculta si-1 implinesc402 (Fer. Augustin, op. cit., 10, p. 243).
b) Cealalta hrana a sufletului este cuminecarea cu Trupul si Sangele lui Hristos: „Trupul Meu cu adevarat este mancare si Sangele Meu cu adevarat este bautura; cela ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el” (Ioan 6, 55, 56). in Sfanta Liturghie, rugaciunea Tatal nostru se rosteste inainte de frangerea si impartasirea cu Sfintele Taine, «cu scopul ca noi, voind sa primim sfantul Trup si Sange al Domnului nostru Iisus Hristos, sa 1 le cerem nu numai intru numele lui Iisus Hristos, ci si prin rugaciunea Lui». «Painea spre fiinta» este painea celor ce mananca trupul lui Hristos403 (Sf. Ciprian, op. cit., II, p. 53). Aceasta este painea spre fiinta, nu cea obisnuita, si este randuita spre fiintarea sufletului404 (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza V Mistagogica, op. cit., p. 573). Ea intareste si sfinteste si trupul si sufletul405 (Sf. Simion al Tesalonicului, op. cit., cap. 302, p. 319). Tatal ceresc, cand vrea sa Se faca hrana oamenilor, imprumuta fata ei. „Noi frangem o paine”, scrie Sfantul Ignatie al Antiohiei crestinilor din Efes, „care este noua doctorie pentru a nu muri”. Painea este mancarea care hraneste fiinta noastra cu Dumnezeu cel viu si face ca sa fim in El si El in noi.
3. Cuvantul „astazi”, din cererea a patra, inseamna veacul cel de acum, cata vreme traim in lumea aceasta406 (Marturisirea ortodoxa, II, 19). «Dar sa nu trecem hotarele rugaciunii privind lacom inainte la multe perioade de ani, si sa uitam astfel ca suntem muritori si avem o viata care trece ca umbra. Ci sa cerem prin (aceasta) rugaciune, fara ingrijorare, doar painea trebuincioasa zilei»407 (Sf. Maxim Marturisitorul, op. cit., p. 276). „Astazi” inseamna si increderea in providenta divina (Matei 6, 25-34).

51. Care este a cincia cerere din Rugaciunea Domneasca si cum se talcuieste?
A cincia cerere din Rugaciunea Domneasca este: „Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri” si se talcuieste: iarta pacatele noastre, asa cum iertam si noi celor ce gresesc impotriva noastra.
In cererea a patra am rugat pe Tatal ceresc sa ne dea cele de trebuinta pentru hrana vietii; acum il rugam „sa dea iertare pacatelor noastre, mai ales a acelora pe care le-am savarsit dupa Sfantul Botez, prin care am suparat pe Dumnezeu sau pe aproapele fie cu gandul, sau cu hotararea de a pacatui, fie cu cuvantul, sau si cu fapta”408 (Marturisirea ortodoxa, II, 21). Ca in adevar multe sunt pacatele noastre si „daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este intru noi” (I Ioan 1, 8 ). Toata cunoaste-rea si puterea dumnezeiestii Evanghelii se cuprinde in cererea: „Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”. in adevar, Fiul lui Dumnezeu a venit in lume, S-a intrupat si Si-a dat Sangele Sau pentru iertarea faradelegilor si a pacatelor noastre. Tot spre ier-tarea pacatelor a asezat si Sfintele Taine409 (Sf. Simion al Tesalonicului, op. cit., cap. 320, p. 317). Dar graind despre pacatele noastre si poruncindu-ne sa ne cerem iertare, Mantuitorul arata ca iertarea atarna de faptul de a ierta si noi pacatele pe care altii le-ar fi facut impotriva noastra: „ca de veti ierta oamenilor greselile lor, ierta-va si voua Tatal vostru cel ceresc; iar de nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va ierta greselile voastre” (Matei 6, 14-15). Prin urmare, rostind rugaciunea Tatal nostru cu inima impietrita de a nu ierta altuia greselile, inseamna a ne osandi singuri. Totusi, daca din slabiciunea firii inca nu am izbutit sa biruim ura din noi, nu trebuie sa incetam a rosti aceasta rugaciune. Caci daca o facem din inima, Dumnezeu, pana in cele din urma, Se va indura si ne va da putere sa biruim slabiciunea firii si sa alungam ura din inima noastra.

52. Care este a sasea cerere din Rugaciunea Domneasca si ce cerem prin ea?
Cererea a sasea din Rugaciunea Domneasca este: „Si nu ne duce pe noi in ispita”. Prin ea ne rugam Tatalui ceresc ca „harul Lui sa ne fereasca de ispitele care intrec puterile noastre”410 (Marturisirea ortodoxa, II, 23).